După câţiva ani de activitate, realizând că „arhitectura era puţin cunoscută şi apreciată” în România, Ion N.
Socolescu împreună arhitecţii Ştefan Ciocârlan, G. Mandrea şi N. Gabrielescu,
se hotărăsc să scoată revista „Analele
Architecturei şi a artelor cu care se leagă”. De la 1 ianuarie 1890, timp de patru ani, revista
va apare cu regularitate. Ion N. Socolescu a fost directorul revistei, iar
împreună cu cei trei arhitecţi vor fi
colaboratorii principali care „au
susţinut-o aproape în tot timpul cu scrisul lor”[1].
Revista se dorea a fi o „publicaţie
absolut artistică şi ştiinţifică, în care atît oamenii de specialitate, ca şi
amatorii în ale artelor vor putea să-şi aştearnă ideile şi să dezvolte diferitele
chestiuni privitoare la artă”[2].
În paginile revistei s-au discutat
problemele cu care se confruntau arhitecţii şi anume: necesitatea unirii
arhitecţilor români într-o societate, problema înfiinţării Şcolii Naţionale de
Arhitectură, problema statutului serviciilor de arhitectură.
În Analele Architecturei... au
fost dezbătute multe subiecte teoretice şi practice, de importanţă pentru
breasla arhitecţilor, cum ar fi chestiunea
restaurării monumentelor istorice, în materialele publicate criticându-se
modul în care arhitectul André Lecomte du Noüy a realizat unele
restaurări şi mai ales, dorinţa de a demola Biserica Domnească din Curtea de
Argeş, grav avariată şi de a o reconstrui.
În timpul celor patru ani de apariţie, s-au publicat diverse studii, cum a fost cel al arhitectului D.Berindei, Bucurescii, studiu istoric, cât şi proiecte de arhitectură ale membrilor societăţii. În decursul unui an, revista se distribuia, numai în Bucureşti, la 300 de persoane, existând şi multe cereri din ţară.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu