str. Clopotarii Noi nr. 55 (Puțul de Piatră)
În urma cererii depuse şi a proiectului, primeşte
Autorizaţia nr. 36, din 1 mai 1890. În dosarul existent la Arhivele Statului,
Fond PMB[1],
nu este specificat numele proprietarului şi nici semnătura acestuia nu apare pe
planuri.
Este o clădire rezolvată cu calcan pe latura
dreaptă a terenului.
În biletul
autorizaţiei se menţionează : “Construcţiunea se va realiza la faţa stradei. Deoarece linia albastră nu se
pote aplica, căci s-ar întrerupe comunicaţia, opinez a se da voe pe linia galbenă
în linia caselor vecine Nº-53 ce fac colţ cu Str. Puţul de Piatră”.
Numele străzii şi numărul casei a fost schimbat în
Grigore Alexandrescu 8. În 1938 casa a fost demolată iar pe teren a fost
realizat după planurile arhitectului Tiberiu Niga un bloc de locuinţe.
Construcţia are demisol, parter şi etaj. Scara
este circulară, adosată laturii stângi, către curtea interioară. Intrarea se
face printr-un peron acoperit, care formează un balcon la etajul întâi. Poarta
de intrare este din fier forjat, bogat decorată. Dintr-un antreu se intră într-un vestibul
din care se accede într-un salonaş luminat către stradă şi o sufragerie care se
continuă cu o seră deschisă către grădina din spatele casei. Pe scara circulară
se accede la etaj, unde este o odae de
culcare deschisă către o terasă. Dormitorul dispunea de o cameră de baie şi
o cameră pentru servitoare.
Faţadele erau proiectate de Socolescu în stilul
său. Faţada dinspre stradă, a împărţit-o în două travei, în funcţie de
importanţa încăperilor din spatele zidurilor. Ferestrele salonaşului de la
parter şi al băii de la eraj, căte două la număr, sunt legate prin ancadramente
bogat decorate. Ferestrele băii sunt terminate în arce trilobate. Un brâu în
torsadă, accentuat în faţada principală printr-un medalion, deasupra arcelor
trilobate, înconjură faţada. Cornişa lată, specifică stilului arhitectului,
este înălţată peste traveea principală.
[1] Arhivele Naţionale, fond P.M.B. 1890, Dosar 25, filele, 194-198.
Sursa: A.N.D.M.B. fond P.M.B. Tehnic
Foto: arh.Gabriela Petrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu